23 nov. Tulgheș – muzici, povești, identitate
Pentru ţăranul român, lucrurile nu reprezentau nişte simple bunuri materiale, erau parte din fiinţa lui. Dacă acestea erau moştenite, purtau duhul strămoşilor. De aceea, spre deosebire de orăşan, ţăranul autentic nu se muta niciodată din casa lui şi renunţa cu greu la lucrurile cu care stabilea în timp o legătură tainică, profundă şi plină de înţelesuri. Lăcrămioara și Nucu Pop au știut asta, au simțit că trebuie să facă ceva. Obiectele țărănești de pe văile din zona Tulgheșului au fost colecționate, restaurate și redate comunității. Tot ei au salvat și sufletul locului, pe care l-au transmis prin cântece, colinde și jocuri zecilor de generații de copii.
Nucu Pop e mereu cu ei, le însoțește pașii de colindători cu sunete de fluier iar jocurile, cu ritmurile locului. Copii din grupul folcloric Plaiuri Tulgheșene, alături de mentorii lor, transmit -înainte de toate- solemnitate. Este vorba despre acea stare care nu are nimic de-a face cu muzica populară sau cu naționalismul afișat, ci cu rostul ființei și rânduiala satului. Atitudinea lor e ceremonială, dincolo de gest și cuvânt. Poate părea un clișeu raportarea permanentă la trecut, însă dinamica de astăzi a culturii tradiționale trebuie să se grefeze pe niște piloni stabili, puternici, de necontestat.
Fiind o zonă de frontieră, cântecele de război și înstrăinare au o mare pondere în repertoriul locului. În schimb, am constatat că stratul precreștin al colindelor lipsește, în timp ce cântecele de stea, ușor romanțate, experimentează teme și motive melodice cu circulație extinsă, specifice perioadei interbelice. Sunt active, totuși, jocurile cu măști din preajma Anului Nou, refuncționalizate și prezentate sub forma de teatru popular: Capra și Bujorul (banda lui Bujor). Cântecele istorice au fost transmise copiilor iar locul cel mai potrivit în care sunt aduse în actualitate este cimitirul eroilor căzuți în Marele Război, îngrijit cu sfințenie de comunitate.
Două târguri marchează calendarul popular al tulgheșenilor: Târgul de Primăvară la Sfântul Gheorghe/ Sângiorz (23 aprilie,) și cel de toamnă la Sfântul Dumitru / Sâmedru (26 octombrie). Acestea, de fapt, sunt cele mai importante date din calendarul pastoral. Zonă predilectă pentru oierit, Festivalul Oierilor a venit firesc, numărând aproape zece ediții. Iar pasiunea lui Nucu pentru glasul fluierului este pe deplin înțeleasă. Asemenea tuturor instrumentelor tradiţionale ale popoarelor, fluierele, datorită presupusei origini divine, sunt purtătoare de valoare ritualică.
În literatura de specialitate, am întâlnit legende care spun că fluierul a fost făcut de Dumnezeu pe când era cioban pe pământ şi avea turma lui de oi. Tot el l-a pus sub lâna oii pentru a-l găsi ciobanii, primăvara, la vremea tunsului. Prin glasul fluierului, păstorul vorbeşte cu turma, îşi stâmpără urâtul, îmblânzește ielele, pe fata pădurii, alungă duhurile rele. Fluierele au glasul lemnului și al vântului, al singurătăţii și al dorului. Odinioară, exista şi un dans al ciobanilor la stână, zis în fluier, un dans ritual executat de păstori la Sângiorz şi la Sâmedru, care avea menirea să sporească roadele pământului şi să apere turmele.
Patroni ai anotimpurilor pastorale, Sângiorz şi la Sâmedru sunt considerați protectori ai tagmei păstorilor. Se povesteşte că Sâmedru a fost nu numai început de anotimp, ci şi început de An Nou Pastoral. Împreună cu Sângiorz, fratele lui, împărţea anul în două anotimpuri: iarna şi vara. Pe 26 octombrie, Sâmedru primea cheile din mâna lui Sângiorz, apoi cu grabă mare închidea vremea bună cu o cheie iar cu cealaltă deschidea iarna. Amândoi purtau cheile vremii la brâu, ca nu cumva să le fure cineva din uşile anotimpurilor şi să se joace cu vremea după bunul plac. După ce schimbau între ei cheile vremii, sfinții plecau unul în dreapta iar altul în stânga, depărtându-se la 6 luni distanță unul de celălalt. Calendarul pastoral are două anotimpuri: vara și iarna. Vara pastorală începe pe 23 aprilie, la Sângiorz, atinge apogeul pe 20 iulie, de Sântilie și lasă locul iernii pe 26 octombrie, de Sâmedru. Miezul iernii pastorale e noaptea de 15 spre 16 ianuarie, când se povestește că Sfântul Petru, călare pe un cal alb, împarte hrana lupilor pentru tot anul.
Niciun comentariu